„ E atâta lumină...” Tabăra de voluntariat „Împreună pentru copiii de la Valea Plopului”

„ E atâta lumină...de unde vine ? ” După o săptămână petrecută în tabăra de la Valea Plopului, răspunsul își arată singur înfățișarea: de la oameni. De la oameni buni și frumoși, care sfidează indiferența în care ne irosim clipele, și aleg să fie altfel, să trăiască altfel, să simtă altfel: mai aproape de credință, de simplitate, de emoție, de...lumină.  

Imaginați-vă o lume în care timpul își suspendă secundele în eternitate, în care natura ațipește  în lumina mângâietoare a soarelui de iulie. Verde. Un verde ce pulsează viață, un verde ancestral, nuanțat, fermecător pentru ochiul străin evadat dintre zidurile erodate ale agitației contemporane. Și liniște. O liniște grăitoare, care-ți mângâie timpanele obosite. Am ajuns în Valea Plopului cu câțiva prieteni. Ne-am întâlnit în gară la Ploiești. Oameni frumoși. Pentru toți, a fost  primul an în tabără, iar acum știm cu certitudine că nu va fi și ultimul.

La prima vedere, tabăra nu depășește granițele obișnuitului. Se confirmă toate informațiile prezentate la înscriere și pe site: activități zilnice, desfășurate după puterea fiecăruia: construcții, curățenie, la bucătărie, ore de rugăciune, program recreativ. Însă după câteva zile petrecute acolo, la granița dintre realitate și poveste, realizezi că faci parte din ceva mult mai important, fie că mergi „ la betoane”, la pădure, la fân, fie că te îmbraci în imaginea gospodinei ideale și ajuți la sortat haine, la curățenie, la vopsit, sau cauți rețeta magică pentru următoarea masă, simți că orice lucru făcut, oricât de mărunt ar fi, dobândește o însemnătate aproape universală. Este vorba despre lucrul în echipă, despre a te simți util, de a-ți dovedi în primul rând ție de ce ești capabil, departe de orice diversiuni, departe de agitație, de problemele uneori  atât de banale ale cotidianului.

Este adevărat, pentru cei care sunt noi în tabără, primele zile vor fi cele mai dificile, departe de confortul mulțumitor de acasă, ieșiți din globul de sticlă în care ne țin uneori parinții și familia, fără liniștitorul „ scroll down” de pe facebook, instagram și alte ocupații primordiale ale tânărului contemporan. Însă acolo, în tabăra așezată pe fruntea dealurilor, într-un loc pitoresc, desprins parcă din drumețiile lui Calistrat Hogaș, oamenii sunt atât de frumoși, iar atmosfera atât de primitoare, încât vei uita imediat de „ îndeletnicirile” tale esențiale și vei  constata că cerul este cu adevărat albastru, că iarba are un verde nefiresc și că viața într-adevăr se trăiește. Uneori îi vezi cățărându-se cât mai sus, cu mâinile ridicate și telefonul strâns puternic în palmă, fluturând ca un drapel uman în zarea liniștită, după o urmă maruntă de semnal. Dar cu timpul, aceste deprinderi mecanice se estompează ușor și dispar, iar telefonul rămâne un biet prieten vechi, uitat în cameră până seara, când, după tradiție, se dă raportul de zi părinților.

Seara, vremea pentru rugăciune.Voci senine transcend liniștea de pe pământ. Încet, noaptea iși deschide genele, iar în Biserică întunericul prinde contur. Candela aruncă văpăi scânteietoare, iar vocile continuă cântarea. Slujba se apropie de final. Lumânarea palidă se stinge sub propria povară. Se aud ultimele note, iar în aer se răspândește o mireasmă de mir. În zare, cerul iși vindecă rănile sângerânde. Apusul. În tabără, ești doar tu și rugăciunea. Nimic nu e mai frumos, mai simplu, mai plăcut ca starea meditativă din Biserica mică, de lemn, așezată  parcă să țină strajă în inima firescului.

După rugăciune urmează masa, iar apoi, în serile frumoase, dealurile se transformă într-o galerie tăcută pentru meciurile nocturne de fotbal. În jurul focului de tabără, chipuri tinere, neobosite, încheie ziua pe acorduri de chitară. Zarea se umple de note armonioase ce urcă în înaltul luminat de stele, iar stelele reflecta acolo, pe cer, frumusețea oamenilor de pe pământ. De obicei, focul de tabără durează până târziu, în inima nopții, iar în jurul lui se leagă prietenii, altele se consolidează, se ascultă povești, se cântă.

Treptat, cei răpuși de oboseală se retrag în camere, iar cei mai rezisenți stau până la final, până la ultimul cântec, până la ultima notă, până la ultima văpaie ce se stinge tăcută, în neștire. Liniște. Următoarea zi începe cu aceeași energie, în același ritm, se împart sarcinile, se respiră, se trăiește.

Experiențele sunt subiective, dar te pot ajuta să descoperi perspective nebănuite asupra unor lucruri aparent simple. Tabăra aceasta este mai mult decât un grup de persoane reunite de un scop comun. Este mai mult decât muncă. Mai mult decât socializare. Mai mult decât iți poți imagina și spera la început. Este vorba despre viață, despre reînvierea adevăratelor valori, despre cunoașterea de sine, iar drumul spre autocunoaștere este luminat de văpaia credinței și a aproapelui. Taină. O taină ce așteaptă să fie descoperită de tineri. O taină ce așteaptă să ridicăm vălul ignoranței și să deschidem ochii spre realitate. Să ne înconjurăm de frumusețe.

Am ajuns în tabără cu ideea de a contribui la crearea unui viitor mai bun pentru copiii din Valea Plopului. Iar pe lângă asta, cu speranța de a mă înconjura de oameni cu același set de valori, cu aceleași perspective și dorință de mai bine. La finalul săptămânii, când am tras linia, așteptările îmi erau cu mult depășite. Nu numai ca am cunoscut oameni frumoși, dar am ajuns să mă cunosc pe mine. Nu am crezut niciodată că o mătură îmi poate deveni un obiect atât de drag, că m-aș putea bucura pentru simplul fapt că am găsit un loc liber la bucătărie, sau că aș putea depune o zi întreagă efort fără să mă plâng inevitabil din cinci în cinci minute că mi-e foame, că am obosit, că nu mai pot. Și totuși această tabără mi-a dovedit că se poate, că există în noi o voință care se așteaptă descoperită și utilizată.

Pe lângă toate acestea, discuțiile zilnice cu părintele au fost ca niște plasturi vindecători pentru răni despre care nici nu știam că există. Atâta căldură în privire, atâta naturalețe în vorbă și atâta înțelepciune în sfaturi,  încât  mintea și sufletul își deschideau porțile larg, pentru a primi în tăcere cuvântul. Cea mai mare bătălie se dădea pentru un loc...cât mai aproape de părinte.

Să înțelegi neînțelesul. Despre asta este vorba. Acolo este o lume care așteaptă să fie descoperită și înțeleasă. O poveste care se scrie pe dealuri șerpuite, în văi cutezătoare, iar scriitorii suntem noi. Oamenii o scriu cu bunătatea și lumina sufletelor, iar rândurile scrise devin zile memorabile.

Înainte de plecare, am încercat să stau de vorbă cu organizatorii și voluntarii din tabără. Gheorghe Arnăut este organizator de 5 ani.  Din discuțiile cu el, am intrat puțin în culisele taberei, în efortul depus pentru ca aceasta să devină o realitate an de an. „ Gigi”, cum îi spun cei din tabără, mi-a vorbit deschis, într-un stil glumeț, despre însemnătatea acestei tabere pentru el și despre dificultățile și problemele întâlnite în fiecare an. Astfel, am aflat că este nevoie de cât mai multă implicare atât din partea organizatorilor, cât și din partea voluntarilor. Deși uneori dificil de gestionat, din cauza numărului mare de voluntari, Gigi spune ca aceasta este și frumusetea taberei, și viitorul ei.  Tabăra aceasta este atât pentru copii, cât si pentru voluntarii care vin din toată țara să ajute, să se roage, să cunoască,  să se descopere,  să traiască...altfel.

De asemenea, câțiva organizatori și voluntari au binevoit să ne impărtășească din impresiile lor despre ceea ce înseamnă tabăra de la Valea Plopului:

Andrei Tecuci

( organizator, primul an în tabără)

„Orice lucru făcut pentru aproapele tău este darul pentru Dumnezeu, răspuns la toată purtarea lui de grijă pentru noi, pentru că Hristos este aproape de noi prin aproapele nostru. Într-ajutorarea, ca și rugăciunea, sunt datorii pe care trebuie să le împlinim. Tabăra de la Valea Plopului unește tineri din toate colțurile țării, adunându-i ca într-o familie, unde toți sunt egali și primesc aceeași bucurie, cea a într-ajutorării.  Munca, împletită cu rugăciunea și cu jocul, construiesc în tineri o experiență și o naturalețe pe care nu le poate oferi societatea de astăzi.

Odată cu tinerețea vin multe ispite și trebuie să le înfruntăm printr-o smerenie veselă, fiecare străduindu-se să se lipsească de mândria atât de neconstructivă.”

 

Fabian Popovici

( voluntar, primul an în tabără)

„Un loc foarte bun de formare pentru un tânăr student din punct de vedere spiritual și al activităților casnice și gospodărești. Este experiența pe care aș repeta-o anual, pentru simplul fapt că sunt împletite activitățile de muncă cu cele spirituale și socializarea. Aș recomanda fiecărui tânăr să vină cel puțin o dată în tabără pentru că aici are ocazia să vadă exemplul de om atât iubitor de Dumnezeu cât și ancorat în realitatea modernă.

Aici am avut ocazia să văd tinerii de care mi-ar plăcea să fiu înconjurat zilnic, datorită faptului că sunt bine educați și au definite seturi sănătoase de principii și valori etice și morale.”

 

Eugen Toma

(voluntar minor, primul an în tabără)

„Deși la început eram mai reticent, totul s-a schimbat când am început să ne cunoaștem și să socializăm. Mi-a plăcut mult faptul că am avut activități diverse pe tot parcursul zilelor și am fost incluși în tot ceea ce înseamnă tabără și voluntariat. Deși sunt minor, am fost tratat în mod egal cu ceilalți. Văd tabăra aceasta ca pe un lucru necesar și benefic pentru a te pregăti pentru viață și aș veni cu siguranță și dacă s-ar mai  organiza luna viitoare.”

 

Maria Ramonescu

(voluntar, primul an în tabără)

„Este genul de tabără care face prunele crude să pară cel mai delicios desert. Genul de tabără care te face să-ți iubești „torționarul” care te pune la treabă, însă când pleacă te simți dezorientat. Înlocuitorul TV-ului sunt discuțiile cu părintele, genul de tabără care te face mulțumit că dormi fără pernă. Pentru cei germofobi, genul de tabără în care afli că poți mânca cu mâinile murdare de orice și tot nu mori. Aici toți sunt ca frații: trebuie să mănânci repede la masă dacă vrei să prinzi ceva.”                                                                                  

Carmen Buzenche

Voluntar

Image: