Filmul "7 CUVINTE" la Brașov, 30 martie 2015

ASCOR Brașov vă invită la lansarea unui film deosebit 7 CUVINTE, Luni, 30 Martie 2015, de la ora 18:00, la Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu" din Brașov. Invitații speciali ai serii sunt: Pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului și Pr. Amfilohie Brânză - starețul Mănăstirii Diaconești. Un eveniment ce nu trebuie să-l ratați!

7 Cuvinte este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-şi fi iubit ţara şi credinţa. Timp de 16 ani trece prin experienţe - limită: reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud. După eliberare, într-o ţară îngrozită de teroarea Securităţii, rosteşte în Bucureşti, 7 Cuvinte către tineri, un îndemn la un „zbor înalt”, eliberator din sclavia materiei. Este arestat şi condamnat la moarte, apoi expulzat în America. Un destin cu pogorâri la iad, gesturi „nebuneşti” de jertfă şi înălţări taborice. Peste 30 de oameni depun mărturie despre viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, într-un documentar artistic căruia nu-i lipsesc verva, sensibilitatea şi umorul.

Vă așteptăm cu drag!

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

Image: