Final Tabăra de la Valea Plopului ediţia a-X-a 2016

Ce este frumos se termină repede. Şi uite că am ajuns la final de tabără, unde  timp de două săptămâni aproximativ 140 de voluntari am trăit ca o mare familie la Valea Plopului. A fost o tabară minunată. Vă aşteptăm şi la anul.

Iar ca dovadă vă ataşez mai jos un articol superb realizat de căre unul dintre voluntarii noştri.

Mulţumim lui Fabian Alexandru pentru implicare şi devotament. 

Îmi aduc aminte de luna septembrie 2015. În fiecare zi petrecută pe pe teritoriul Franţei, mă gândeam la România. Inima şi mintea îmi pompau gânduri despre meleagurile natale, despre prietenii şi tinerii de valoare lăsaţi acasă, despre bogăţia şi iubirea lăsată de Dumnezeu pentru al nost’ popor. Mă entuziasmam rapid şi începeam să visez cu ochii deschişi că într-o bună zi voi ajunge să cunosc tineri care să aibă acelaşi foc arzător în inimă de a face ceva pentru ţara asta. Îmi imaginam cum stăteam cu ei în jurul unei mese şi ne exprimam dragostea faţă de patrie şi ideile pe care le avea fiecare dintre noi pentru a ajuta la evoluţie. Apoi, brusc, deschideam ochii. Rămânea un simplu vis. Însă aveam credinţa că acea clipă avea să sosească. Simţeam în străfundul inimii că totul va deveni realitate. Şi adormeam liniştit şi împăcat. Timpul avea să treacă nestingherit şi acel tineret la care visam cu toată fiinţa mea, aveam să-l cunosc într-un cadru feeric, binecuvântat de Dumnezeu: la Valea Plopului, în judeţul Prahova. O localitate cu o încărcătură spirituală uriaşă pentru un număr mare de persoane, atât din România cât şi de peste hotare. În luna iunie a acestui an, aveam să aflu despre tabăra de voluntariat organizată aici. Aveam să ajutăm la lucrările pe care părintele Nicolae Tănase le desfăşoară în folosul copiilor şi persoanelor pe care asociaţia ProVita îi are în grijă. Fără nicio şovaială şi niciun alt plan prestabilit pentru vara ce avea să urmeze, m-am înscris imediat. Fiind cuprins de o nostalgie de nedescris în cuvinte, am început să dau mesaje în stânga şi în dreapta şi altor prieteni. Într-un final, am plecat cinci spre locul nostru de suflet, aşa cum îl vom considera după această tabără de vis. Nu mă pot abţine să nu public aici, în miezul articolului, o poză de pe drum, care acum mi se pare de un amuzament fantastic. Parcă eram un popor migrator, cu o mulţime de bagaje, neştiind cum să ne mai combinăm pentru a le putea căra cât mai uşor. După multe pauze şi strategii pentru uşurarea muncii de hamal, ne-am văzut ajunşi acolo unde scria în mail-ul trimis de organizatori: la Valea Plopului. Ne uitam cu toţii în stânga şi-n dreapta, necunoscând pe nimeni, neştiind locul şi mai ales activităţile la care urma să fim trimişi. Ne-a ieşit în întâmpinare o tânără suceveancă, care-şi ştia rolul de organizator foarte bine. Mi-aduc aminte şi acum cu exactitate primele vorbe: „ Salutare. Sunt Maria şi unii îmi mai zic că sunt fascistă. Semnăm contractele de voluntariat şi apoi mergem să vă arăt camerele. Dacă vă e foame, rămâneţi să mâncaţi, dacă nu, ne apucăm de treabă” . Mintea mea poznaşă mi-a adus aminte în acel moment de un citat din Creangă : „ Cu fimeia umbli cu grijî, cu moldovianca umbli cu fricî”. Haha  avea să fie mult mai blajină decât se preconiza iniţial. Începeau să treacă orele şi aveau să sosească din ce în ce mai mulţi voluntari. Eram cu toţii timizi şi nu cutezam să zicem prea multe. Începeam să ne cunoaştem, să aflăm care de pe unde venim, ce studiem şi cam atât. Ceea ce avea să urmeze zilele următoare, a fost pentru mine personal, o filă de poveste, o experienţă care trebuie trăită neapărat de fiecare tânăr creştin-ortodox. Un dar trimis de Cel de Sus pentru a-mi îmbărbăta inima şi a-mi spune indirect „ Aici să rămâi să lupţi până la ultima gură de aer. În pământurile în care ţi-am îngăduit să te naşti, alături de oamenii frumoşi care-ţi vor ieşi în cale toată viaţa”. Ca un scurt rezumat, ce-am făcut împreună la Valea Plopului? Neam rugat încă de la primele ore ale dimineţii. Am lucrat şi am învăţat diverse activităţi gospodăreşti: sudură, fân, tăiat cu flexul, tăierea lemnului, gătitul, sortarea unei mari cantităţi de haine pe categorii, pregătirea cofrajului pentru turnarea betonului, turnarea propriu-zisă a betonului, adunarea lemnelor din pădure, pregătirea focurilor de tabără, a mâncării la cazan, etc. Am mâncat împreună. Am avut grijă unul de altul, cu o dragoste faţă de aproape, neîntâlnită de mine pe niciunde altundeva. Ceva de poveste. Ne-am rugat seara împreună după terminarea activităţilor, la lumina lumânării, în Sfânta Biserică. Apoi stăteam până târziu în noapte, la focul de tabără. A fost o comunitate mixtă, cu oameni de diverse vârste, proveniţi din diverse medii de activitate, uniţi la Valea Plopului pentru un singur scop. Ne-am gospodărit acolo cum am ştiut mai bine, am chicotit toată ziua, împletind socializarea cu munca. Acolo eram angrenat toată ziua în activităţi şi poate n-am pus preţ aşa de mare pe această experienţă în timpul desfăşurării ei. Însă acum, după terminarea acesteia şi tragerea unor concluzii în minte şi suflet, miar veni să strig în gura mare, să mă poată auzi cât mai mulţi tineri: MĂCAR O DATĂ ÎN VIAŢĂ, FII VOLUNTAR LA VALEA PLOPULUI! Cu ce rămâi după o astfel de tabără? Cu sentimentul că ai donat cea mai de preţ resursă, timpul , şi ai participat activ la îmbunătăţirea vieţii unor suflete atât de vii şi colorate, cărora soarta nu le-a zâmbit din prima. Cu prietenii care se vor lega dincolo de suprafaţă. Prietenii care se vor suda în suflete pentru mulţi ani. Cu amintiri de povestit cu siguranţă copiilor şi nepoţilor. Cu sentimentul de apartenenţă la o Românie binecuvântată, pură şi frumoasă, în care îţi doreşti din toţi rărunchii să îţi crească şi generaţiile următoare. Cu părinţi duhovnici, atât de calmi şi blajini, care au stat la dispoziţia noastră, a tinerilor, pentru a ne putea răspunde apăsărilor care ne macină în momentele astea frumoase, când păşim uşor în viaţă. Iar frumuseţea cea mare este că unii voluntari ajung să rămână după tabără, cu suflete aproapiate de ale lor. Unii dintre voluntarii ediţiilor mai vechi au ajuns să formeze şi familii frumoase, binecuvântate cu siguranţă de Cel de Sus. Adevărate modele de viaţă pentru tinerii care vin din urmă şi sunt în căutarea unor răspunsuri la marile întrebări ale vieţii. Cum aş denumi experienţa aceasta în câteva cuvinte? Dumnezeu.Comuniune. Dragoste. Ajutor. Socializare. Distracţie. Muncă. Amintiri. Valori. Tradiţii. Suflet. Aş dori să le mulţumesc pe această cale tuturor persoanelor implicate în organizarea şi buna desfăşurare a acestei tabere. Organizatorilor, care de luni bune îşi dedică din timp pentru pregătire, înscrieri, strângere de fonduri, cumpărături, informare şi promovare. Părinţilor duhovnici( Nicolae Tănase, Mihai, Marian şi Nicolae), care ne-au fost alături de două ori pe zi pentru oficiarea Sfintelor Slujbe la bisericuţa din tabără şi alături sufleteşte, în orice moment am avut nevoie. Prietenilor ( Eugen, Carmen, Rebeca şi Ana) care au răspuns pozitiv la invitaţia de a merge împreună şi a da o mână de ajutor acestei frumoase misiuni pe care o poartă părintele Tănase de ani buni. Tuturor voluntarilor şi fraţilor de suflet care au înţeles că ridicarea României poate avea loc doar prin noi. De la bază. Unindu-ne şi dăruindu-ne împreună unui singur scop. Şi în mod special, unei persoane deosebite, care a avut grijă să plec din tabără cu următorul citat întipărit în suflet: „ Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” . Aşa că, tineri frumoşi, vă doresc din tot sufletul : FIŢI MĂCAR O DATĂ ÎN VIAŢĂ VOLUNTARI LA VALEA PLOPULUI!

   Scris de Fabian Alexandru

www.popovicifabian.ro

Image: