Tabere de Paşte 2015

În perioada 9 – 19 aprilie 2015, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, ASCOR Braşov a participat cu bucurie şi chiar a organizat mai multe tabere, precum cea de la Mănăstirea Oaşa, Mănăstirea Nicula şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus. În cadrul acestora am dat o mână de ajutor la organizarea unor evenimente, am participat la slujbe, am ascultat cuvinte de învăţătură, ne-am plimbat în natură şi ne-am bucurat unii de ceilalţi în comuniune. Zâmbetul şi voia bună nu au lipsit de pe chipul nostru :).

Mulţumim gazdelor pentru invitaţii, dar şi participanţilor pentru deschiderea arătată faţă de asociaţia noastră şi pentru osteneala lor.

Vă aşteptăm şi în alte tabere!

În continuare, câteva mărturii ale participanţilor:

„Au fost 3 zile în care mi-am găsit liniştea sufletească şi asta datorându-se vouă dragi ascoriști lângă care mereu am găsit sprijin. Dar nu în ultimul rând şi părintelui stareţ care ne-a primit blajin şi plin de dragoste explicându-ne foarte frumos unele lucruri. De asemenea, un alt lucru ce mi-a rămas viu în memorie ar fi comuniunea aceasta dintre părinţi dar şi liniştea naturii din acel loc binecuvântat.”

Claudia Ioana (Mănăstirea Sâmbăta de Sus)

 

„Fie că e Crăciun, fie că e Paşte sau altă sărbătoare, ascoriştii se îndreaptă cu drag spre Mănăstirea Nicula.  La fel fac şi eu.  Călătorind cu trenul spre Gherla  e un prilej de a-i cunoaşte un pic pe cei care n-au mai fost la această mănăstire şi de a vedea  lucruri noi atât despre ei cât şi despre noi, pentru că din orice experienţă putem învăţa ceva. O dată ajunşi la mănăstire, parcă intrăm în altă lume. Timpul trece altfel aici şi e mult mai multă linişte. Poţi să-ţi auzi gândurile, nu eşti distras de zgomotul maşinilor, de muzica dată la maxim, de temele pe care trebuie să le predai a doua zi, de responsabilităţile de la serviciu ş.a.m.d.

Şi tot la Mănăstirea Nicula mai e şi Icoana Maicii Domnului, icoană făcătoare de minuni, care te priveşte cu atâta dragoste chiar în momentul în care intri în Biserică.

Apoi, când suntem la ascultare, muncim cu spor şi drag şi ne mai şi distrăm pe deasupra. Asta se întâmplă pentru că muncim alături de oameni dragi, chiar dacă pe unii dintre ei i-ai cunoscut abia acum cinci minute.

Pe cei care n-aţi fost la această mănăstire, vă îndemn să mergeţi, nu veţi regreta! Pe cei care aţi mai fost, vă îndemn să mai mergeţi! Eu sigur asta o să fac!”

Aurelia Nicoleta (Mănăstirea Nicula)

 

„Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbata de Sus

 

Colo sus în depărtare

Sub un deal se vede-n zare

Cum stă şi s-aşterne agale

Sâmbăta cu-a lumii jale.

 

Bulgări de humă înaltă

Sub a lor dulce povaţă

Rugăciuni şi sfaturi bune

Toate spuse pentru lume.

 

Sfinţii parcă dau năvală

Şi te duc până la Scară

Să te minunezi de Rai

Şi să-ţi vezi Dulcele Crai.

 

Vino şi tu cu grăbire

Ca să vezi o mănăstire

Ce-ndreaptă tot ce-i lumesc

Spre drumul duhovnicesc.”

Nicolae Alexandru ( Mănăstirea Sâmbăta de Sus)

 

„Totul s-a întâmplat în Joia Mare când m-am întors de la Denii și m-am gândit să particip si eu în tabăra de la Mănăstirea Nicula. Mă bubur atât de mult că am putut ajunge deși, spre surprinderea mea nu aș fi crezut că o să ajung în vreo tabăra, cel puțin până nu intram la facultate.

Vreau să spun ca acolo era o atmosferă  caldă, primitoare, veselă că îţi venea să nu mai pleci.M-am simţit atât de liniştită încât mă încărcasem cu o pace lăuntrică care mă făcea să uit de tot ceea ce este lumesc, un lucru ce eu nu mai simţisem până atunci. Pot să spun că atât cât am stat acolo am uitat ce înseamnă oboseala, mă simţeam mai odihnită ca niciodată chiar şi atunci când făceam ascultare.

Sper să mai ajung căci nicăieri nu m-am simţit atât de bine, cum m-am simţit la mănăstire  unde toată lumea era veselă şi lipsită de griji.”

Bianca (Mănăstirea Nicula)

 

 

 

Image: